Ma aprecia pentru simplitate. Pentru ca e una sofisticata. Probabil ma privea cel mai adesea admirativ in multe privinte, desi in privintele pe care le cauta,(noi doi) eram in dezacord. Ma admira pentru trasaturi importante ale personalității mele, pentru talentele mele si deschiderea mea catre calitatile lui. Eram in bucatarie intr-o seara cand se simtea atras de mine si ne intelegeam. Mi-a sugerat sa imi desfac nasturii de la bluza. S-o dau jos. Eu n-aveam nimic pe dedesubt si perdeluta transparenta de la geam n-ar fi ascuns nimic; locuiam la parter. I-am spus ca ne vede lumea. Mi-a raspuns "Si ce pot vedea? Doi oameni fericiti!" cu un zambet drept si cald, ca de indragostit. Eu n-am indraznit sa ne desfasuram atunci, in acea bucatarie. Dar nu mi-a venit sa cred ca el simtea ca putem arata lumii ca eram...
fericiti. Caci eram, fara sa ne dam seama daca din prietenie sau din...
Mancarea era pe foc si am continuat sa termin de gatit. Momente similare au mai fost. Cel mai mult imi placea ca adormeam in bratele lui atat de cuprinsa de bine, de dor si de calm, incat perna pe care o imparteam era ceva adițional fericirii. Uneori il luam eu in brate si simteam ca mi se contopeste mana si fiinta intreaga cu silueta lui. Alteori, mergeam la teatru sau la film si prezenta lui era un simplu tot necesar.
Nu stiu de cate ori am folosit cuvantul "simplu' in acest text. Povestea unei iubiri simple, fertile. Povestea lui, a barbatului care a preferat sa faca lucrurile altfel, sa se exprime altfel decat in cuvinte, sa ii arate ei ca dragostea nu e o maimutareala a schimburilor masurabile si ca ea, dragostea, tace mai mult si mai cu folos atunci cand
simte.
Povestea ei, a femeii seducatoare care i-a devenit prietena de la inceput, pentru ca stia sa ii comunice, lui, celui aparent deloc sau in orice caz, prea putin compatibil cu trairile si viziunea ei despre lume si viata, care l-a atasat de ea oferindu-i lui, onorabila distinctie de "cel mai bun prieten" pe care nu l-a avut niciodata pana atunci, refugiul si sprijinul ei pamantean absolut. S-au descoperit reciproc, potrivindu-se in moduri atat de altfel, lipsite de pragmatism. Se considerau incompatibili si totusi, traiau legati inexplicabil de puternic, ca doi poli opusi. Dar ea l-a Vazut tarziu, cand el nu mai era Acolo, al ei.
Si nu se stie daca el a fost vreodata cu adevarat Al Ei.
No comments:
Post a Comment