De ce când aruncăm ochiul la secunda de ceasornic,
Ea se oprește, tace, stă?
Se intimidează la priviri?
Își trădează tempoul ca și când ar dori să plece din el?
Dar, pentru acea clipă, simți că poți avea control asupra ei, că mersul poți să i-l stăpânești când te uiți la ea
La secunda aceea, infinit de lungă
când inima nu mai bate, doar clipește și vibrează la gânduri departe duse
când soarele aduce molcom înapoi vremuri greu apuse
și pulsul e un element ținând în viață ale corpului unelte
inerte...
No comments:
Post a Comment