PULS

Mai des ca niciodata inainte si mai lamentabil chiar decat ca evitam (fiindca strambam din nas si avem capricii), este ca eZitam sa ne bucuram de placerile cele mai fine si mai aproape de noi. Societatea, inteleasa prin ‘altii’, nu prin ‘noi insine’, ne orienteaza sa amanam daca s-ar putea, chiar pana la sfarsitul vietii, sa facem ceea ce ne-ar face, pe moment, fericiti. Traim tot mai  fericiti in nefericire, pentru ca nu ne gasim din cand in cand, pe noi insine, in toate cele ce le facem zilnic.

Mergem la serviciu pentru ca avem nevoie de bani, de oameni, de munca. Constatam adesea ca avem nevoie de Noi. Cand mai facem si asta? Suna de parca ar fi ceva suplimentar sau facultativ. 

Nu credeti ca exageram? 

Pe o scara de la 1 la 10, cat de catastrofal oare e? Bravo, avem zece la lectii de viata. Toata lumea stie sa ni le dea si noi ne conformam.

O viata de lectii, din care pauzele se iau pe graba si mai rar ca niciodata, timpul de pauza e folosit pentru suflet. E ca pauza de tigara – viciata, fix ca viata ta personala dezordonata. Faci mancare, curatenie si se aliniaza totul in casa, mai putin tu cu tine.

Totul conteaza: sa ai casa curata, sa faci cumparaturi, sa fii exemplar la lucru, sa mergi la workshop-uri care te invata sa traiesti si sa onorezi petreceri ale firmei pentru ca ai primit invitatie sau pentru ca ‘asa se face si nu poti sa nu…’ , punand un ruj rosu rosu ca sa distragi atentia de la cearcanele ochilor tai, sa speli, sa platesti facturi, cu banii stransi sa inlocuiesti electrocasnice cu altele sau sa-ti zugravesti casa.

In plus, daca natura ne indeamna subtil sa revenim la noi, societatea din cutie ne invata sa fim oi – cu spirit de turma. Nu facem nimic daca altul nu face pentru noi. Sa ne fie facut si facem. Sa ni se arate si urmam. Pe bune? Cat de neputincios sa fii sa te complaci in matrice?

Atata timp cat ai puls, neputincios ar trebui sa fie tot raul asta pricinuit cu buna stiinta de stres si interesele altora in ceea ce te priveste, in locul alor tale.