Simţi că nu-ţi mai lasă libertatea de mişcare în pace? Simţi că poţi consimţi ceva fără
obligaţii şi că... nu vrei asta. Simţi că nevoile tale elementare aduc nevoi
suplimentare? Simţi că te revoltă faptul că te apropii atât de mult şi
că nu mai poţi trece cu vederea nonşalante comportamente limitative, nedatoare să
se justifice în faţa ta în niciun fel ?
Simţi că îţi ridică nivelul… Atât
al bucuriei, cât şi al furiei. Al extazului, dar mai ales al agoniei?
Simţi că atunci când respiră pe
tine, nu şi conspiră cu tine?
Simţi că te stinge, să vină după
câteva ceasuri iar să te aprindă?
Să vrei să renunţi şi să îl
denunţi când tot ce sfârşeşti făcând până la urmă e să îl săruţi?
Dacă tot ce simţi arată ca un
degrade, atunci te degradezi sigur. Linia inimii în funcţiune niciodată nu e dreaptă
e-adevărat, dar se întâmplă ca devierile să fie prea mari pentru a mai conduce
către unde trebuie - către suflet. Şi perdantul (care eşti) e cel care nu
pierde pe altcineva în afară de eul însuşi. Pentru că rătăcind aşa, nu numai că
nu vei mai găsi calea cea bună cu uşurinţă, ci nici alţii nu te vor găsi pe
tine. Chiar de vei trece pe lângă ei.
photo: http://goo.gl/CA8UDE
No comments:
Post a Comment