Nu toţi ştiu să tragă un fum. Îi înţeleg pe cei care care se pricep (şi aici nu mă refer la
a trage fumul nefast în piept). Percep ţigara ca însoţitoare acum, nu ca şi
inamic al sănătăţii.
Eu nu sunt cu ţigările. Din acelaşi motiv pentru care eu nu consum băuturi alcoolice –
decât ocazional , poate chiar mai rar. Nu aplaud actul de a fuma, dar nici nu îl
revoc. Ştii... e vorba de acea plăcere de moment meditativ, când sorbi un
trabuc cu ultimul... ciubuc. Ţigara te inspiră să te duci cu gândurile până
foarte departe şi-napoi, şi de multe ori nu-i nevoie decât de 5 minute - 5
minute de terapie vicioasă, dar sănătoasă abatere... de la zgomot. În fum.
Parcă te şi protejează, fiindcă, închipuie-ţi situaţia... departe unde eşti, cu
gândurile plecat/ă, vine cineva şi-ţi taie cu o vorbă stridentă secvenţa
nemuririi, după ce taie cu un gest la fel de discordant şi absurd al apariţiei,
norul de fum al sorbirii lente. Ţi-a întrerupt...momentul privat - cu tine şi ţigara – îţi vine să-i zici să se ducă... unde-a mai ajuns cu trimitere
şi-altădată, distinsul ins sau distinsa madame. Te înţelege şi te simţi
privilegiat/ă că ţigara ta îţi justifică absenţa. Te simţeai mai viciat/ă
adineauri de altă prezenţă decât acum-stimabila ţigaretă.
Şi cum spuneam, mai rămâi 2 minute să te regăseşti cu prietenoasele tale gânduri
care, şi la bine şi la rău, te însoţesc fără să le ceri... Ţigara ce-o ţii
flegmatic între două degete e un motiv de pauză. Acum, momentele astea de
şedere în cădere - pe gânduri - se pot livra impecabil nu numai la pachet
ambalat cu avertismente parcă datoare să te lumineze într-un minunat târziu, ci
şi în lipsa oricăror păcătoase mărci. Însă plusul acela... mic, slim fin sau
tăios în piept, deşi un mare minus pentru mulţi pro la fel ca şi anti, echivalează
cu cea mai bună scuză pentru a lua o gură de aer, şi de data asta nu (numai) la
figurat.
Este deci singurul motiv pentru care aş fuma uneori, în actele mele de pură
candoare imaginativă. Mă şi închipui ţinând flegmatic o ţigară între degetele
căzând pe unul dintre braţele de sprijin ale unui scaun, ascunsă sub borurile
largi ale unei pălării, lăsând să se întrevadă jumătatea inferioară a feţei,
cuprinzând vârful nasului şi buzele evidenţiate de o nuanţă închisă de ruj
scump, cu o textură compatibilă cu ele.
Şi da, mi-aş permite acest controlabil serviciu cu şi pentru abrupte profunzimi. Uneori, căci la câte astfel
de momente sunt pe zi (dar nu chiar zilnic), mi-ar lua nevoia, pâinea...
In addition deci, fără addiction, aş reuşi un... limited editionJ
Cu un veritabil stil actoricesc, fumatul care se petrece în tihnă, declară
un anume spirit rebel al posesorului de foc. O rebeliune asumată a spiritului,
nu o mediocră aflare în treacăt, pardon, în treabă. Că e o treabă şi-asta, să
afumi localuri. Dar nu despre asta vorbesc.
Să nu te întrebi, în caz că mă zăreşti, dacă sunt sau nu eu, cea pe care o
şti. Să nu mă întrebi dacă m-am schimbat. Să nu mă judeci apocaliptic. Se poate
ca tu să nu mă fi cunoscut îndeajuns. Dar ce-ai putea descoperi la mine... ar
putea să-ţi placă. În doze mici. ;)
Ce zici? Să ştii că în momentul scrierii acestei viziuni, nu fumam. Fumatul
nu te ajută sa fii mai productiv, dar s-ar putea ca uneori şi doar uneori, să
simţi că-i aparţii preţ de câteva călătorii mentale spre...ce vrei tu.
Ps. Nu m-a convins nimeni să fumez, ca să ajung să emit ceea tocmai ai
parcurs, citind. E mai mult un conţinut pamfletar, cu uşoare alte accente. Şi
nu e nici pe departe o muncă subtilă de convingere. În momentul în care s-a
produs impactul gândului acesta în mintea mea, ca scriere, nu am intenţionat
să fac din acest text un mesaj militant, convinsă fiind de nota de controversă
pe care i-aş darui-o inevitabil. E doar o lectură şi un exerciţiu de
diferenţiere.
No comments:
Post a Comment