Self-aprecierea

Esti o fiinta extraordinar de frumoasa, dar unii se multumesc cu putin. Sa ofere putin. Nu conteaza ca esti pretios, pentru unii este suficient ca te au langa ei si ca te etaleaza ca pe un exponat al ‘meritului’. Nu de asta te arati tu pretios. Nici macar nu doresti. 

E ceva intrinsec, neprefacut, veritabil. 

Caritabil. 

Ceva ce nu poate fi apreciat de toti, dar adesea tradat in inteles de acel instinct al posesiunii. Asa e cateodata si in prietenie, si in dragoste.

(Pentru cei care se stiu practicanti)

Te etalezi cu un prieten pentru propria imagine, atunci cand iti place. Caci pana atunci, calitatile acelea ale prietenului care te ajuta in societate la un moment dat, sunt cele pe care le invidiezi in viata de zi cu zi. Te etalezi cu o iubita ca sa-si dea seama lumea ca nu esti, cum se zice, orice barbat. Nu vorbim de afisajul de brat cu frumuseti de plastic, ci de o cochetarie a ta, egoista, de o splendoare a persoanei pe care mai mult ti-o asumi tu, decat o face modestia respectivei fiinte.

(Pentru barbatii... amatori)

In public, simti nevoia sa fii tu apreciat pentru ceea ce ai langa tine. In privat, astepti sa fii omul apreciat de ea, de cea de langa tine. Tu cand mai ai timp sa apreciezi? Crezi ca un zambet feminin se intretine facandu-ti tie insuti pe plac mereu? Nu te intreba daca femeia ta va avea o reactie nebanuita intr-o zi, secata de stralucire si farmec. Pana si atunci tu o vei banui, si poate chiar acuza ca nu te apreciaza. Caci doar supararea ei e neinteleasa.

(Pentru cei nedreptatiti)

In prietenie, termen inteles aici ca prefacatorie prin camaraderie, ajungi uzabil nu in folosul tau, ci al altora cand le e convenabil. De esti plecat departe, nu-i imbucurator pentru altul. In schimb, din perspectiva acelui 'alt', ceilalti 'alti' sa se bucure pentru ca ‘altul’ te are pe tine cunostinta de seama. Nu trebuie sa fii prieten adevarat. Ci un Om adevarat. Si implicit, esti un prieten. Caci de multe ori ajutam ca sa fim odata si-odata rasplatiti cu apreciere, dar de fapt ne vindem capacitatea unor profitori care doar asta asteapta: sa fure idei, ca sa iasa in fata. Perfidia e atat de fina si de subtila ca poate fi confundata usor cu nevoia disperata de a iesi la liman. E o metoda detestabila de a ‘reusi’.

In unele cazuri, se poate. Si te intrebi de ce nu ai tacut din gura si nu ti-ai vazut de treaba si explicatia o gasesti tot tu: ‘’asa sunt eu, nu pot intoarce spatele’’. Cui? Unui spate oricum intors? Esti un model pentru multi, dar putini recunosc. Si stii care sunt cei ce recunosc? Sunt cei care nu se compara cu tine, ci cei care sunt constienti de sine si bine infipti in realitate, cei care au multe de daruit, pentru ca pot aprecia.

Iar modestia e o arma letala in fata acelora care nu se asteapta sa ajungi din urma in fata. Si se intreaba cum ai reusit. Ii macina asta tare. 

Nu e niciun secret. 

E doar un merit, o rasplata a naturii.