Mandria si Romania

Eu as pune intrebarea: Cand suntem mandri ca suntem romani, ce facem noi pentru asta. Iar daca suntem mandri, la ce ne raportam, caror valori datoram mandria noastra? Sunt convinsa ca exista o varietate de nuante in raspunsuri. Si tocmai din acestea putem deduce un anumit nivel de apreciere a unor dimensiuni ale vietii, stilul si idealul unui popor, capacitatea unui popor de a trai ca un maidanez sau dimpotriva - ca un Lord.

Sunt de parere ca popoarele, in regim de neamuri (ex. romanii sunt latin-balcanici, inruditi la vorba cu spaniolii, portughezii, francezii) sunt ca rasele canine. Unii sunt de rasa, altii metis sau altii fara 'reputatie' si dresaj (cei abandonati, care vagabondeaza pe strazi). Adevarul este ca un maidanez nu va deveni niciodata un lord, si nici invers, indiferent de conditia financiara (poti ajunge sarac pe strazi din cauza unei lovituri ale vietii, dar sa te bucuri de o valoare intelectuala peste margini). Aici nu se pune problema capacitatii mintii, e vorba despre altitudinea masivelor compozitionale ale spiritului. Latinii sunt mai pasionali, patimasi, mai aprigi, mai sentimentali si emotionali, francezii sunt mai chic, mai distanti, foarte domni, dar cred ca afiseaza o imagine a ceea ce poate nu sunt s.a Acestea sunt niste exemple (chiar de prejudecati), dar daca generalizam, cam asa putem vedea aceste diferente. Si intr-adevar, ele chiar exista, nu sunt Numai prejudecati. De aceea spun ca romanii vor dori sa fie ca alte rase (aici nu ma refer la diferentele continentale), dar vor reusi poate sa imprumute. Problema este ca ei deocamdata nu au imprumutat nimic (din idealurile pe care le botezam ca 'icoane' de referinta). Asta pentru ca romanii au o mandrie, din nou, gresit perceputa si inteleasa ca termen si explicatie.

‎'Cu toate defectele si calitatile noastre, cred ca ne putem "apara" intr-un fel singuri, cand mergem afara si suntem criticati din cauza locului din care provenim, putem dovedi ca parerile proaste pe care ceilalti si le-au facut despre noi nu sunt decat la suprafata.' Am citat o opinie a unei cunostinte si ii acord dreptate. Dar ah, de ce trebuie sa dovedim, de ce nu purtam stindardul unei demnitati nationale apreciate afara de secole? La asta ma refer eu si ma indigna pentru ca ma doare ca nu avem stigmatul unei natiuni recunoscute pentru eleganta comportamentului si numai!!

Eu eu nu ma refer la imprumutul de sarbatori, de obiceiuri de sarbatori, ma refer la o alta dimensiune (mi se pare mereu potrivit acest termen) la imprumutul unor stiluri de existenta, la imprumuturi de solidaritate, de reciprocitate, de constiinta si de unicitate, de demnitate nationala, de eticheta. In sensul acesta cred ca ar fi de folos. Vedeti, depinde la ce ne raportam cand spunem ca IMPRUMUTAM. Ce inseamna asta pentru romani? Ce inseamna asta pentru cei din afara? Ceea ce au imprumutat romanii a fost un rezultat al perceptiei defectuoase, asa cum spuneam mai devreme.

Nu ar trebui sa imprumutam identitati, nu suntem copia nimanui in acest sens. Dar daca suntem copia, se poate intelege ca ea nu va ajunge niciodata ca originalul. Prin urmare, ca tot am vorbit despre sarbatori, Halloween la englezi sau americani este cool, la noi nu este, desi il sarbatorim la fel (dupa model). De ce nu este cool? Pentru ca ceea ce nu e al nostru nu stim nici sa valorificam sau sa ne bucuram de acel ceva cum e. Nu am nimic impotriva acestei 'americanizari', dar daca romanilor le place totusi sa aiba parte de un alt mod de entertainment, chiar si imprumutat, ar trebui sa si perceapa un anume eveniment - cu tot dichisul lui. Altfel el nu are farmec.