De vorba cand taci

- Cum o mai duci? 

- Pe umeri. Tot timpul. 

- Esti bine?

- Pot sa-ti spun mai simplu "da", ca sa scap mai usor. Raspunsul e celalalt. N-am scapat. 

- Crezi ca mai poti?

- Sa suport? Nu mai suport demult. Acum doar ma pacalesc. Dar as vrea sa fac cu adevarat ceva. 

- Vreo problema noua?

- E veche, dar pare mereu foarte noua. Stii tu, oamenii...

- Ah... aha. 

- Dar nu toti, doar unii. Cam multi totusi. 

- Ii vezi zilnic?

- La birou n-am incotro. 

- Si cum este in realitate?

- Ca pe facebook!

- Cum ca pe facebook? Acolo toata lumea e prietena cu toata lumea, aparent. 

- Vezi? Asa e si in realitate. Dar e mai mult de atat. 

- Auzi, dar totusi, cu grupul ala de femei de ce nu te intelegi?

- Nu ma incadreaza in limitele de greutate. E de la 60 +, acolo... or eu nu ma aseman si nu ma aduna. Nu ma inghit in grup, deci n-am apartenenta. Acceptau si cu lipsa de ceva, dar eu n-am avut decat kilograme lipsa. Si acolo trebuia cel mult caracter-lipsa. Or eu n-am cautat sa am... asa ca m-au coborat la statutul de "neeligibila cu fite' si acum nici nu ma mai privesc. Treburile lor...

- Dar in grupul ala de-acolo de ce nu vrei?

- Acolo nu ma primesc pe alt criteriu. De varsta. Acolo e maxim 24 fix. Eu mai am putin pana la 34 fix. Aratam la fel, ai zice ca suntem de-o seama, dar ceva e altfel. Or eu nu ma bag in seama, as spune chiar dintr-un rol parintesc fictiv. Bine, eu am trait cum am trait si par sa dau varsta inapoi. Dar experienta n-o pot da. Nici inapoi, si nimanui. Asa ca aici nu au mai cantarit kilogramele, ci anii. Care desi au inaintat, par ca nu. 

- Si ce-o sa faci totusi?

- Am sa ma plac si-o sa ma am la inima. Ca ea e adevarata si ma tine vie si cu spatele drept.

(08.05.2022)