O viaţă de comă sau de comedie?

Viaţa e tragicomică, are acest sindrom al.. tragismului comic. A nu se lua viaţa chiar atât de serios, ci a se trăi. Pur şi simplu. Pe asumatelea. 

Ne putem îngrijora în absolut orice împrejurare în care pierdem din vedere ce avem exact la îndemână ca să mergem mai departe. Zilele (cu nopţi incluse), mamele şi taţii, soţii şi soţiile, partenerii de viaţă, copiii, prietenii. Ne mai avem pe noi înşine nu în ultimul rând. Rost nu are să ne irosim sănătatea gândind ipotetic la drame, când din mici momente putem construi bucurii cosmice. 

Mai bine ai lăsa viaţa să te surprindă în absolut orice fel şi ai accepta să fii pregătit pentru asta! Nu încerca să domini viaţa prin control sau autocontrol, ci mai degrabă orientează-te către echilibru! În orice moment e cât se poate de prielnic să rămâi conştient că nu deţii toate informaţiile şi ştiinţa universului şi că nu poţi deţine adevărul, că nu suntem supremi niciunul în corectitudine şi că viaţa, cu toţi uneori sau de mai multe ori nedreaptă, e la fel ca oamenii: schimbătoare!

Viaţa poate veni ca o răsplată sau poate fi mereu un călău. Spune-mi ce viziune ai şi-am să-ţi spun cine eşti în viaţa ta: un învingător sau un învins. Un căpitan sau un condus. Un autonom sau un supus...

Nu e niciodată târziu să-ţi schimbi statutul. Joci, ai şanse mai mari de câştig. Lupţi, ai şanse mai mari de izbândă.

Râzi cu lacrimi şi ai parte de cele mai bune clipe!