Dialogul lui De ce cu Timpul

Timp: Bună ziua, doamnă!

De ce:  Bună ziua, tânăr veșnic ce ești!

         - Cum te numești?

Timp: Numele meu este Mereu..

De ce: Mereu? De ce Mereu?

Timp: Nu am liniște niciodată. Sunt bătrân de tot și totuși.. neobosit de tânăr. Eu dau tonul zilelor, al nopților și al întâmplărilor. Toata lumea mă știe și mă vorbește. Nu mă întreb de ce.. Am eu o calitate care nu întotdeauna este apreciată. Dar eu îmi văd de drumul meu și îmi fac treaba în viața orișicui.

De ce: Dar zi-mi și mie, oare de ce depind atâția de tine? De ce ești așa important?

Timp: Ei bine, cu ajutorul meu tot ce există în lumea asta și dincolo de univers îmi aparține. Eu am stăpânire și vechime asupra a tot ce te înconjoară. Toata mișcarea și zumzetul ce ni se alatură se întamplă cu mine. Sunt motivul pentru care exiști și tu. Uneori au loc niște peripeții în periplul nostru prin viață pe care nu le înțelegem. Și-atunci întrebăm ce-i cu noi... Atunci dvs. interveniți ca să aflați niște răspunsuri. Dar nu v-am întrebat... aveți întotdeauna stăpânire asupra întrebărilor pe care le adresați? Ce anume vă face adeseori atât de curioasă?

De ce:  E ca o meserie.. Eu mă aflu în gândurile oamenilor, zi de zi. Uneori mai mult, alteori mai puțin, deseori suficient pentru a mă întreba pe sine dacă merită să exist. Eu ajut atunci când oamenii au nevoie de informații vitale, au nevoie să evolueze și atunci mă trimit într-un apel, către alți oameni. Cu alte cuvinte, sensul meu este unidirecțional și bidirecțional. Eu mă lansez înainte și sunt transmisă înapoi. Eu sunt și întrebare, pot fi și propriul meu răspuns. De multe ori aud critici, dar la fel de multe ori aud atâtea lucruri interesante pe care le aflu când apar și glasul mi-l fac auzit. Dar te rog nu mă trata, Mereu, cu dumneavoastră, că doar ne știm, locuim pe-aceeași stradă, dar la altă scară..

Timp : De aceea ai nevoie de mine! Uneori nu poți răbda până să strigi și să ajuți în necunoaștere. Uneori poate pierzi clipe prețioase în tăcere care nu fac decât să îți închidă orizontul cunoașterii. Uneori te retragi în înțelepciune pentru a găsi singură răspunsuri. Alteori nu le găsești chiar dacă nu rămâi fără voce într-un nerv cranial și atunci... durata ardent se prelungește. Când te simți cel mai utilă?

De ce: Când soluția vine Numai prin mine. Când nu avem de ales și putem schimba ceva prin ce primim la cunoștintă. Dar tu?

Timp: Eu mă simt util în fiecare clipă! Ca o bătaie a inimii. De n-aș exista, ce-ar însemna viața?! Cine m-a studiat m-a și măsurat și-am ajuns universal, pe coordonate infinite. Iar Cel de Sus știe cel mai bine...

De ce: Dar eu de ce nu le pot știi pe toate? Doar eu sunt cea mai mare dintre surori..

Timp: Surorile tale sunt la fel de importante! Când?, Unde?, Cât?, Cum?, Ce?, Care?, Cine? sunt și ele parte din noi și ne ajută atunci când tu nu poți primi răspunsuri pe care ele le primesc pentru că ține de competența lor să le afle. Dar tu și eu suntem problematici. Natura suferă, iar mușchii mei se contractă, căci eu nu am putere să o salvez cum o faceam... Poate te întrebi de ce... Draga mea, eu sunt același, dar oamenii nu mai au stare să se bucure de mine și mă mustră că nu le ascult rugămințile. Unii vor să-mi grăbească orele de muncă, alții vor să mă oprească, să mai stea de vorbă cu mine. Eu îi ascult pe toți, dar se trage din toate părțile de mine, iar eu pulsul n-am cum să mi-l opresc, sunt neîncetat și iată că pot fi nu atât de confortabil cateodată...

De ce: De ce nu faci ceva să nu mai fii atât de neoprit?

Timp: Pentru că eu Trebuie să muncesc și nu pot deveni inactiv. Așa am fost sortit și construit. Aș opri Totul în urma mea și înaintea mea..

De ce: Hmmm.. Ar insemna că eu mi-aș pierde identitatea?

Timp: Mi-aș pierde-o și eu și toată biosfera și știința și arta omenirii s-ar preschimba în pulbere de stele. Vezi... Tu reprezinți drumul spre cunoaștere, Eu reprezint drumul cunoașterii. Totul este să avem cumpătare și să acționăm după simțul nostru rațional și afectiv. Altfel și tu și eu vom fi afectați din abundență pe căi deloc anticipabile. Eu știu Prezentul și am în arhiva mea Trecutul. Dar Viitorul e necunoscut și pentru mine. Eu trăiesc clipa de Acum și tot ce percep când mă uit la ceas este Acum Acum Acum Acum Acum..

De ce: De ce?

Timpul: Eu sunt nelimitat în curgere, iar tu nelimitată în adresare, ca resursă verbală. Nici tu nu poți cunoaște mai multe o singură dată decât dacă faci cunoștință cu cei care te pot orienta către ce ai nevoie să știi. Răspunsurile pe care le poți afla sunt singulare și ele aparțin nevoilor tale. Existența ta depinde de clipă, iar clipa de momentul potrivit. Nu te lasa abuzată, dar exprimă-ți cuvântul atunci când se gândește asupra lui.

De ce: ...Eu... eu mă tem că cineva are în acest moment nevoie de mine. Trebuie să îmi iau la revedere pentru că mă solicită activ și cu folos. Îți multumesc, Mereu, pentru că exiști!

Timp: Cu bine! Îți stau la dispoziție oricând, pentru orice, dragă Întrebare!