Gandul.Timpul.Dorul

În mine e tumult mult demult..

Și fug departe să nu îl ascult

Nu e ușor a-ți cade drag un Cineva
sistematic a-ţi alimenta dorința

să spulberi o cauză ce curge infinit în pierdere

Și-alegi să-alergi după zgomot, înspre un alt tren.

El se-ndreaptă spre-acea primă destinație,
nu-i același confort, către aceeaşi locaţie,

același bine, același drum, aceeași reprezentație..

Dar îl prinzi, doar ca sa nu rămâi.

Seamănă, totuşi nu e cel dintâi

e cel pe care l-ai abandonat demult

sau poate nu l-ai apucat vreodată

și timpul te-a așezat ca-ntr-un portret în ramă

și praful patinat al șinelor te-a pierdut în urmă...

Ce greu e gândul

Nu-l desparte nici distanța, nici pământul

Nu-l străfulgeră nici granițele

Nu-l îneacă nici mările, nici oceanele

Nu se izbește de poalele munților

de căpățânile crestelor
sau de măreţia capetelor

nici de toate extremitățile limitelor

și când poartă cu el un dor

liber infinit să poftească-n zbor..

De ce nu poate să se despartă de dor?

De ce gândul nu poate privi cu-n ochi rece

Durerile, Iubirile, Amintirile?

Și ce înseamnă când un om rămâne peste a inimii tale - Rege?!

Cu voie și voință, putem vindeca în lume orice neputință

Și limitele fericirii vor cunoaște noi orizonturi

cu alte valori și dimensiuni statistice...

Nu e nevoie decât să iubești

ca să știi ce înseamnă iubirea
Nu potrivi nicicând un timp
la pregătirea minţii
Şi nici la alte convingeri
Şi aşteptări ale unor răsplate
Caci in viaţă, speranţa n-are moarte
Şi nimic din ce putem considera că se întâmplă
Probabil.. nu se-ntâmplă...
Dar avem echilibru şi minte multă
Ca sa ne-o folosim pentru minuni frumoase şi mărunte
Avem suficiente momente
Câte?
O viaţă de ele
Lungă, dacă trăim fiecare clipă 
Ca pe-o ultimă, ultimă, ultimă..